marți, 7 iulie 2009

Michael Jackson

Azi este inmormintat Michael Jackson. Zilele astea s-a vorbit foarte mult despre el, au aparut poze si filme despre asa cum era el in realitate. Niciodata nu am mai auzit asemenea stiri despre el pina acum, desi probabil existau. Am auzit numai stiri negative, cind a cistigat procesul de pedofilie senzatia era ca a facut-o pentru ca avea atit de multi bani.

Eu cred ca sint de blamat cei care nu au avut grija de imaginea lui, si daca nu a existat nimeni care trebuia sa faca asta ar fi trebuit sa existe. (Ca o paranteza, eu cred ca imaginea lui Michelle Obama de a doua Jackie Kenedy ca eleganta si prestanta e o manipulare foarte inteligenta dar inventata de consilierii ei de imagine. Daca ar fi avut si Michael Jackson asa ceva sigur alta ar fi fost imaginea despre el).

Din ultimele stiri despre el m-a frapat faptul ca parea ca traieste intr-o lume ireala. Prima oara cind am auzit de naivitatea lui. El vroia sa traiasca vesnic, se juca cu copiii. Nu traia ca noi restul, bine infipti in realitate, ci intr-o lume de basm. Era din alta lume.

Se vede la televizor sicriul lui, Michael asistind la ultimul concert in cinstea lui. Dumnezeu sa il odihneasca.

Editare ulterioara: poate si el si familia lui sint putin responsabili despre imaginea proasta pe care a avut-o in timpul vietii. Prea e totul secret pe acolo, nimic nu se vede in spatele peretilor. Si unde nu se vede nimic exista cineva care inventeaza mituri false pe care nu le contesta nimeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu