sâmbătă, 13 octombrie 2012

Comunism - la coadă la pâine

Erau vreo 4 magazine de pâine. Cam toate erau mici.

Noi aveam o cartelă pe care erau puse zilele săptămânii și aveam dreptul la o pâine mare pentru că eram 4. Câte un sfert de pâine de persoană. Cei care erau doar 3 primeau trei pătrimi.

Vânzătoarea citea de pe cartelă câtă pâine se cuvenea, taia pâinea cu un cuțit mare și făcea un semn cu pixul în dreptul datei respective că pâinea a fost cumpărată. Nu se putea lua retroactiv. Sâmbăta era foarte importantă, luai și pentru duminică, dacă  nu ajungeai să cumperi urmau două zile fără pâine.

În tot timpul ăsta era o coadă foarte mare afară. Coada se forma înainte să se deschidă magazinul iar când se deschidea vecinii se anunțau între ei și veneau din ce în ce mai mulți. Nu se deschidea la aceeași oră, depindea de ora la care vine mașina de pâine. Eu cred că depindea și de angajati, își luau ei partea lor și a prietenilor lor.

Pentru că pâinea nu era niciodată suficientă. La un moment dat se termina iar cei care rămâneau la coadă trebuiau să se mute la altă coadă de la alt magazin, daca aveau noroc și mai exista vreunul. Și eu a trebuit să stau la  mai multe cozi de destule ori.

Eram de 12-13 ani și am stat la o coadă cu mult înainte să se deschidă magazinul. După ce s-a deschis camera mică în care era vânzatoarea s-a umplut de lume buluc, se împingeau, se călcau în picioare, se certau. Eu nici nu putea mișca de îngrămădeală. Zbierau unii la alții, unii - cei din față - îi certau pe cei din spate de ce se bulucesc, cei din spate îi certau pe cei din față de ce se bagă în față sau de ce cumpără pâine pentru alții care nu sunt prezenti.

Motivul era simplu - nu era destulă pâine și le era teamă că nu au să poată cumpăra. Iar în degringolada din acea perioadă puneau vina pe cei ca ei care stăteau la coadă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu