miercuri, 13 aprilie 2016

Revista de povestiri

Anul trecut prin martie am găsit pe Facebook un anunț că Revista de povestiri organizează cursuri de Creative Writing cu selecție la intrare. M-am gândit eu mult timp pentru că îmi plăcea idea să particip la așa ceva și m-am hotărât cu greu, după vreo două săptămâni, să trimit pentru selecție singurul text scris de mine. Nu credeam că am vreo șansă. Surpriza a fost că am fost selectată și am participat la cursuri, mi-a plăcut.

Între timp am aflat mai multe despre Revista de povestiri, cum au scos o revista de povestiri scurte tipărită in 2012 dar care nu a avut prea mult succes la acel moment.

Oamenii care sînt in spatele Revistei îmi plac mult. Într-o situație în care cititorii sînt din ce în ce mai puțini iar scriitorii nu pot trăi din scris ei au adunat împreună un grup de scriitori și un grup de învățăcei scriitori care învață unii de la alții. Este ceva împotriva curentului. Adună împreună scriitori, care nu pot trăi din scris dar nu pot trăi nici fără scris, și ucenici scriitori, care vor să învețe să scrie proză scurtă.

Azi la metrou am văzut pe cineva care citea o editie veche tipărită din Revista de povestiri. A fost ca atunci cand întâlnești pe cineva cunoscut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu